x
Fiţi împreună cu noi
Facebook


Cleopatra Stratan rupe tradiția și nu mai petrece Paștele cu părinții ei. De ce nu au sărbătorit la Chișinău
07 Mai 2024

Cleopatra Stratan rupe tradiția și nu mai petrece Paștele cu părinții ei. De ce nu au sărbătorit la Chișinău

Edward Sanda a mărturisit în cadrul celui mai recent interviu oferit presei faptul că el și Cleopatra Stratan au fost nevoiți ca în acest an să petreacă Paștele departe de familia tinerei cântărețe. 

Edward Sanda: „Noi suntem foarte credincioși”

Cu toate că cei doi îndrăgostiți luaseră decizia de a petrece Paștele la Chișinău, alături de familia artistei, între timp planurile s-au schimbat. Motivul a fost expus de nimeni-altul decât Edward Sanda. 

„Sincer nu am făcut niciun plan. Ne gândeam să mergem la familia Cleopatrei în Chișinău, dar o să rămânem aici, pentru că a doua zi, trebuie să fiu pe scenă la Constanța, am concert și am zis că facem Paștele aici, în România. De Paște, mie îmi place întotdeauna să merg să iau lumină cu familia, așa am fost crescut și învățat de mic, așa duc și eu mai departe. E o emoție și o energie aparte, atunci când te duci să faci lucrul ăsta, e ceva divin. Noi suntem foarte credincioși și ne bucură mult să facem asta.”, a precizat Edward Sanda, scrie click.ro

http://www.aquarellefm.md/storage/2024/05/07/1715061942_67923300.jpg


Cel mai greu moment din relația lor 

În trecut, Cleopatra Stratan rememora toate momentele dificile prin care a trecut alături de soțul ei în timpul relației de iubire. Artista a recunoscut faptul că cel mai dificil lucru a fost acela de a sta departe în perioada pandemiei. 

„Ce nu o să pot să uit vreodată în viața mea este sentimentul și momentul în care a venit Edi în Chișinău după 5 luni în care am stat la distanță, în pandemie.

A fost cred cea mai lungă așteptare pe care am avut-o, aveam impresia că nu se mai termină ziua aia. Nu dorim la nimeni să treacă prin chestia asta. Să nu treacă prin distanța prin care am trecut noi, în sensul în care noi nu știam ce se întâmplă. Am avut o situație...noi eram împreună din februarie și în martie s-a dat lockdown, pur și simplu. A fost cea mai mare provocare. Eu eram la ai mei acasă la Chișinău, la școală, el era la București.

http://www.aquarellefm.md/storage/2024/05/07/1715062076_25616900.jpg

Nimeni nu știa cât o să dureze, ce o să se întâmple mai departe, era o nebuloasă totală. Ba se închideau granițele, ba se deschideau și tot așa. Asta a ținut vreo 5 luni de zile. În iulie abia s-au deschis granițele, s-a mai liniștit treaba cu carantina, cu restricțiile și el putea să vină în țară.", a declarat Cleopatra Stratan, la WOWnews.










Acum Online

  • Mark Stam - Pastila Ta
  • Christina Aguilera - Genie In A Bottle
  • Jingle - Primavara 5
  • Gwen Stefani - Bouquet
  • Ava Max - Sweet But Psycho
LIVE Webcam




№1
  Are You Even Real
Teddy Swims
Votează
№1
  Handlebars
Dua Lipa
Votează
№2
  Back To Me
The Marías
Votează
№2
  Hello Love
Benson Boone
Votează
№3
  Ride or Die
Jeff Satur
Votează
№4
  Azizam
Ed Sheeran
Votează
№5
  Twilight zone
Ariana Grande
Votează
№6
  Feelslikeimfallinginlove
Coldplay
Votează
№7
  Butterflies
Ray Dalton
Votează
№8
  Days
Mother Mother
Votează
№9
  The Weekend
Leony feat. Imran
Votează
№10
  Garden Of Eden
Lady Gaga
Votează
New songs
Top
«Alo, Aquarelle!» tel. 022 223-113
De luni pîna vineri
Numărul scurt pentru
SMS - 9070
cuvinte sincere pentru oameni dragi!