x
Присоединяйся к нам
Facebook


Cum arată Thalia în 2023. Are 51 de ani și pare mai fericită ca oricând
23 Августа 2023

Cum arată Thalia în 2023. Are 51 de ani și pare mai fericită ca oricând

Thalia este una dintre cele mai cunoscute, dar și apreciate cântărețe, compozitoare, producătoare, actriţe şi antreprenoare din întreaga lume. Vedeta internațională este considerată una dintre cele mai de succes şi influente artiste mexicane din toată lumea. Cum arată cântăreața în 2023. Thalia urmează să împlinească 52 de ani săptămâna aceasta.

Pe Thalia o cunoaște o lume întreagă, iar asta datorită carierei sale care a făcut-o una dintre cele mai îndrăgite artiste din întreaga lume. Ei bine, se știe despre cântăreață că, pe lângă limba spaniolă maternă, ea a cântat şi în limbile engleză, portugheză, franceză şi filipineză.

Actrița, cântăreața și antreprenoarea mexicană Thalia este una dintre cele mai cunoscute vedete mexicane. Ei bine, ea este încă la fel de activă ca atunci când a jucat în "Rosalinda" sau "Marimar", scrie spynews.ro

Cea care reușea să cucerească privirile tuturor de la primul zâmbet se laudă, chiar și astăzi, cu o siluetă de invidiat. Și, totuși timpul pare că stă în loc pentru frumoasa artistă, care face invidioasă orice femeie pentru felul în care arată.

http://www.aquarellefm.md/storage/2023/08/23/1692772562_50442700.jpg

În doar 3 zile Thalia va împlini frumoasa vârstă de 52 de ani.

De-a lungul timpului, cariera Thaliei a fost marcată de lumea telenovelelor, ea bucurându-se de un succes fulminant pentru rolurile din „María la del Barrio”, „Marimar”, „Măría Mercedes” sau „Rosalinda”.

Cu toate acestea, printre atâtea concerte și roluri pe care le-a avut, cântăreața nu a uitat să aibă grijă și de ea. În acest fel, timpul pare că nu și-a pus deloc amprenta asupra trupului și chipului ei. Mai exact, artista internațională are o piele parcă de porțelan și a reușit să își mențină trupul atrăgător în formă maximă.

Se știe deja că actrița mexicană este căsătorită încă din anul 2000 cu Tommy Mottola, un celebru producător de la compania Sony. Cei doi au împreună doi copii, pe Sabrina şi pe Matteo. Mai mult decât atât, în anul 2006, artista a devenit cetăţean american într-o ceremonie de depunere a jurământului la New York, acolo unde locuiește alături de partenerul ei.










Сейчас Онлайн

    LIVE Webcam




    №1
      Are You Even Real
    Teddy Swims
    Проголосовать
    №1
      Handlebars
    Dua Lipa
    Проголосовать
    №2
      Back To Me
    The Marías
    Проголосовать
    №2
      Hello Love
    Benson Boone
    Проголосовать
    №3
      Ride or Die
    Jeff Satur
    Проголосовать
    №4
      Azizam
    Ed Sheeran
    Проголосовать
    №5
      Twilight zone
    Ariana Grande
    Проголосовать
    №6
      Feelslikeimfallinginlove
    Coldplay
    Проголосовать
    №7
      Butterflies
    Ray Dalton
    Проголосовать
    №8
      Days
    Mother Mother
    Проголосовать
    №9
      The Weekend
    Leony feat. Imran
    Проголосовать
    №10
      Garden Of Eden
    Lady Gaga
    Проголосовать
    New songs
    Top
    «Alo, Aquarelle!» тел. 022 223-113
    C понедельника по пятницу
    Короткий номер для ваших
    SMS - 9070
    Добрые слова для дорогих людей