x
Fiţi împreună cu noi
Facebook


Ce spune Dan Bittman despre viața lui amoroasă. Mai sincer ca niciodată
25 Martie 2022

Ce spune Dan Bittman despre viața lui amoroasă. Mai sincer ca niciodată

Solistul trupei Holograf, a făcut dezvăluiri sincere în podcastul „Fain&Simplu” al lui Mihai Morar. 

De când s-a despărțit de Liliana Ștefan, Dan Bittman a fost „cuplat” de presă cu diferitele domnișoare care apăreau în compania lui. Artistul nu a vorbit despre niciuna dintre ele, nu a confirmat nici nu a infirmat posibilele relații, a fost foarte discret în privința asta. Acum, el recunoaște că nu mai are nevoie de o relație serioasă.

„M-am îndrăgostit foarte ușor în viață, dar acum, la vârsta asta, mai că nu știu. După ce am trecut prin atâtea și atâtea nu știu dacă îmi mai vine. Spun lucrul ăsta, nu vreau să păcălesc pe nimeni.

La ce să te aștepți acum? Să zicem că ar veni o domnișoară mai tânără….că acum mă văd în ziare, cu cine stau la masă e deja iubita mea, i-am dat inel, avem o relație amplă. Ce să le ofer? Eu mi-am trăit viața. Nu pot să fiu egoist în continuare și să le-o opresc pe a lor.

Ce ar putea să fie? Un an sau doi de fericire după aia încep să scârțâie oasele. Ca idee, nu mai am nevoie de partea asta. A, da, de cucerit hai să râdem, dar e bine să și spui pe bune.”, a spus Dan Bittman pe Youtube.

Întrebat de Mihai Morar dacă nu îi este frică de singurătate, Dan Bittman a explicat: „Ba da, dar am început să manageriez singurătatea și sunt momente în care chiar îmi pare bine că sunt singur. Am și momente în care e o furie în care văzând că sunt singur. Câteodată, în casă, singur, sau copiii nu vin, sau vine unul, nu vine altul, sau așa. Dar nu fac o tragedie din chestia asta. După o anumită vârstă câteodată îți place să ai timpul tău, nu depinzi de cineva”.

Sursa: libertatea.ro










Acum Online

    LIVE Webcam




    №1
      Are You Even Real
    Teddy Swims
    Votează
    №1
      Handlebars
    Dua Lipa
    Votează
    №2
      Back To Me
    The Marías
    Votează
    №2
      Hello Love
    Benson Boone
    Votează
    №3
      Ride or Die
    Jeff Satur
    Votează
    №4
      Azizam
    Ed Sheeran
    Votează
    №5
      Twilight zone
    Ariana Grande
    Votează
    №6
      Feelslikeimfallinginlove
    Coldplay
    Votează
    №7
      Butterflies
    Ray Dalton
    Votează
    №8
      Days
    Mother Mother
    Votează
    №9
      The Weekend
    Leony feat. Imran
    Votează
    №10
      Garden Of Eden
    Lady Gaga
    Votează
    New songs
    Top
    «Alo, Aquarelle!» tel. 022 223-113
    De luni pîna vineri
    Numărul scurt pentru
    SMS - 9070
    cuvinte sincere pentru oameni dragi!