Carlas Dreams, despre viciul cu care se luptă de ani buni: «Anul acesta, poate o să reușesc»
Invitat la podcastul lui Bobonete, Carla’s Dreams a dezvăluit una dintre cele mai mari dorințe ale lui, dar și problemele pe care le-a avut luptându-se cu depresia.
Carla's Dreams și lupta cu depresia și anxietatea
Carla’s Dreams este recunoscut pentru piesele sale, atât în spațiul românesc, cât și internațional. Totuși, unele dintre piesele lui sunt învăluite într-o lirică sumbră și imagini foarte depresive, ce reprezintă unele dintre momentele grele cu care s-a luptat artistul.
Totuși, artistul a declarat că un mod prielnic de a depăși fiecare moment depresiv și anxios este cititul, ba chiar a oferit și o recomandare în acest sens.
Una dintre „cărțile de căpătâi” ale lui Carla’s Dreams, pe care o recomandă atât băieților, cât și fetelor, este „Gânduri către sine însuși”, de Marcus Aurelius. Apreciată de Carla’s Dreams, dar și de personalități puternice din filozofia și literatura română: Emil Cioran, Andrei Pleșu și chiar Gabriel Liiceanu.
Această carte este una dintre operele care reușește să-l liniștească, citind-o de fiecare dată când are nevoie să fie pus „pe picioare”.
Carla’s Dreams și viciul cu care se luptă
De asemenea, artistul a discutat și despre unul dintre cele mai grele vicii cu care se luptă - fumatul.
„Eu aș vrea să nu fumez. Mă gândesc că anul acesta poate o să reușesc”, a declarat Carla's Dreams. Artistul a recunoscut că a mai încercat, în trecut, să renunțe la acest viciu, dar n-a reușit și a abandonat toate încercările.
Acesta și-a motivat decizia: „În ultimii ani, n-am mai încercat să mă las, ca să nu am și frustrarea asta. Așa că am zis să fim prieteni, până decid să mă las”.
În același timp, artistul a menționat că n-a avut nicio perioadă în care a stat fără să fumeze, fiecare încercare a sa de a se lăsa brusc fiind sortită eșecului.
Acum Online
- Loreen - Tattoo
- Jingle Aq - Anpr Bridge
- Usher - Love In This Club
- Carolina Gorun - Inima Mea
- Brandy - Right Here (Moto Blanco Radio Edit)
- Jingle - Jingle De Iarna 5
- Paula Seling - Playing With Fire ( Ovi )
- Guz - I Love You
De luni pîna vineri
Numărul scurt pentru
SMS - 9070