x
Присоединяйся к нам
Facebook


Iuliana Beregoi lansează „Universuri Paralele” – o poveste emoționantă despre iubire, despărțire și destine care nu se mai întâlnesc
28 Марта 2025

Iuliana Beregoi lansează „Universuri Paralele” – o poveste emoționantă despre iubire, despărțire și destine care nu se mai întâlnesc

Iuliana Beregoi, una dintre cele mai iubite artiste ale tinerei generații, revine cu o piesă profundă și emoționantă, „Universuri Paralele”. Noua lansare surprinde zbuciumul unei iubiri aflate la răscruce, în care doi oameni, deși cândva inseparabili, ajung să trăiască în lumi separate, asemenea unor universuri paralele.


„Universuri Paralele” este o reflecție asupra iubirii care, deși încă prezentă, devine din ce în ce mai greu de menținut. Versurile piesei surprind momentele de incertitudine, suferință și dor, pe care orice cuplu le poate experimenta atunci când relația ajunge într-un impas. Deși sentimentele rămân vii, distanța emoțională devine tot mai mare, iar cei doi nu mai reușesc să găsească drumul înapoi unul către celălalt.

Cu un sound melancolic și o interpretare plină de emoție, piesa promite să ajungă rapid în inimile ascultătorilor și să devină un imn al celor care au trecut printr-o despărțire sau un moment de criză în relația lor.

Iuliana Beregoi este una dintre cele mai apreciate artiste ale noii generații, cu o carieră de succes în muzică, film și online. A devenit cunoscută datorită muzicii sale autentice, a prezenței sale carismatice și a legăturii speciale pe care o are cu fanii săi, strângând milioane de vizualizări pe YouTube și sute de mii de urmăritori pe rețelele sociale.

De-a lungul timpului, Iuliana a lansat hituri care au cucerit publicul tânăr și nu numai, reușind să îmbine emoția pură cu mesaje puternice și actuale. Prin muzica sa, reușește să transmită povești în care mulți se regăsesc, iar „Universuri Paralele” nu face excepție.

Supranumită și idolul generației Z, Iuliana s-a remarcat prin vocea caldă, carisma și energia pozitivă cu care și-a câștigat milioane de fani în cei 8 ani de carieră.


Cu piese în topurile de radio și în YouTube trending sau ca personaj principal în filme de cinema și Netflix, artista a avut o ascensiune constantă și organică ce se reflectă în concerte sold-out la Sala Palatului și Arenele Romane dar și în sute de milioane de vizualizări în online.


Piesa „Universuri Paralele” este o coproducție Mixton Music și HaHaHa Production și este disponibilă pe toate platformele de streaming.











Сейчас Онлайн

    LIVE Webcam




    №1
      Are You Even Real
    Teddy Swims
    Проголосовать
    №1
      Handlebars
    Dua Lipa
    Проголосовать
    №2
      Back To Me
    The Marías
    Проголосовать
    №2
      Hello Love
    Benson Boone
    Проголосовать
    №3
      Ride or Die
    Jeff Satur
    Проголосовать
    №4
      Azizam
    Ed Sheeran
    Проголосовать
    №5
      Twilight zone
    Ariana Grande
    Проголосовать
    №6
      Feelslikeimfallinginlove
    Coldplay
    Проголосовать
    №7
      Butterflies
    Ray Dalton
    Проголосовать
    №8
      Days
    Mother Mother
    Проголосовать
    №9
      The Weekend
    Leony feat. Imran
    Проголосовать
    №10
      Garden Of Eden
    Lady Gaga
    Проголосовать
    New songs
    Top
    «Alo, Aquarelle!» тел. 022 223-113
    C понедельника по пятницу
    Короткий номер для ваших
    SMS - 9070
    Добрые слова для дорогих людей