x
Fiţi împreună cu noi
Facebook


Dan Balan va sărbători Revelionul din acest an acasă!
26 Decembrie 2013

Dan Balan va sărbători Revelionul din acest an acasă!

De sărbători, Dan Bălan uită de lumea mondenă şi vine să sărbătorească Anul Nou alături de familia sa. Acasă e aşteptat de toată familia.

Tanti Ludmila a povestit despre legătura strânsă dintre ea şi fiul său şi despre cât de mult aşteaptă perioada sărbătorilor ca să-i vadă pe toţi cei dragi adunaţi la o masă.

„Se mai întâmplă să nu vorbim chiar în fiecare zi, pentru că are multe spectacole, iar acum lucrează în studiou pentru că în aprilie vrea să lanseze un album nou. Însă dacă timp de două zile nu vorbim, deja simt că parcă nu-mi ajunge ceva. De asta aştept cu nerăbdare Revelionul, pentru că oricât de ocupat ar fi, Dan vine întotdeauna acasă. Asta e sărbătoarea care-i trezeşte amintiri din copilărie şi care-l umple cu energie proaspătă pentru a-şi putea continua activitatea”.

Anul acesta la masa de sărbătoare va fi va fi şi cel mai nou membru al familiei Bălan, nepoţelul lui tanti Ludmila, de care bunicuţa e foarte mândră şi abia aşteaptă să mai crească pentru a-i putea spune poveşti, precum odinioară le spunea copiilor din toată ţara.

 










Acum Online

    LIVE Webcam




    №1
      Are You Even Real
    Teddy Swims
    Votează
    №1
      Handlebars
    Dua Lipa
    Votează
    №2
      Back To Me
    The Marías
    Votează
    №2
      Hello Love
    Benson Boone
    Votează
    №3
      Ride or Die
    Jeff Satur
    Votează
    №4
      Azizam
    Ed Sheeran
    Votează
    №5
      Twilight zone
    Ariana Grande
    Votează
    №6
      Feelslikeimfallinginlove
    Coldplay
    Votează
    №7
      Butterflies
    Ray Dalton
    Votează
    №8
      Days
    Mother Mother
    Votează
    №9
      The Weekend
    Leony feat. Imran
    Votează
    №10
      Garden Of Eden
    Lady Gaga
    Votează
    New songs
    Top
    «Alo, Aquarelle!» tel. 022 223-113
    De luni pîna vineri
    Numărul scurt pentru
    SMS - 9070
    cuvinte sincere pentru oameni dragi!