x
Fiţi împreună cu noi
Facebook


Moldova revine la Eurovision 2026 după o pauză de un an
04 Noiembrie 2025

Moldova revine la Eurovision 2026 după o pauză de un an

În acest context, s-a decis implementarea unui nou format de selecţie naţională, inspirat din bunele practici europene şi adaptat specificului local, transmite trm.md.

În premieră, selecţia naţională va fi coordonată de doi producători oficiali, selectaţi pentru experienţa şi reputaţia impecabilă în domeniul muzical:

  • Serghei Orlov – producător cu cea mai bogată experienţă de participare la concursul International Eurovision, alături de diferiţi artişti;
  • Roman Burlaca – regizor şi producător autohton, recunoscut pentru colaborările sale cu cei mai populari artişti locali şi pentru contribuţia la scena muzicală modernă din Republica Moldova.

Implicarea producătorilor în concursul naţional asigură o selecţie profesionistă, transparentă şi credibilă, care pune accent pe valoarea artistică şi competitivitatea internaţională a pieselor.

În acest context, Teleradio-Moldova anunţă startul înregistrării concurenţilor pentru Selecţia Naţională Eurovision 2026 începând cu data de 7 noiembrie. Artiştii pot depune piesele lor originale la adresa: eurovision@trm.md, conform condiţiilor stabilite în regulamentul concursului. Perioada de înscriere va fi deschisă timp de 30 de zile calendaristice, iar toate detaliile privind participarea sunt disponibile pe site-ul instituţiei.

Anul acesta, Teleradio-Moldova mai vine cu o noutate bună. Pentru a garanta un proces de evaluare obiectiv, juriul finalei naţionale va fi format din 20 de membri, dintre care cinci internaţionali şi 15 naţionali.  

Ediţia din 2026 marchează 70 de ani de la lansarea Concursului Eurovision şi, totodată, cea de-a 20-a participare a Republicii Moldova în competiţia internaţională. Pentru a onora acest moment special, Teleradio-Moldova oferă câştigătorului finalei naţionale un premiu destinat pregătirilor pentru participarea la etapa internaţională iar cei doi producători oficiali îl vor consilia pe parcursul întregului proces de pregătire, pentru a asigura o reprezentare demnă şi competitivă a ţării.

În contextul confirmării participării Moldovei la ESC 2026, Martin Green, directorul competiţiei internaţionale, declară: „Suntem încântaţi să îi urăm bun venit în concurs radiodifuzorului public TRM din Moldova după un an de absenţă. Întoarcerea Moldovei în concurs ne reaminteşte de puterea comunităţii noastre, de forţa valorilor şi de ceea ce înseamnă cu adevărat să fim uniţi prin muzică”.

Moldova participă la Eurovision Song Contest din anul 2005. Cel mai bun rezultat al ţării noastre a fost în 2017, atunci când trupa „SunStroke Project” s-a clasat pe locul trei cu piesa „Hey Mamma”.










Acum Online

    LIVE Webcam




    №1
      Are You Even Real
    Teddy Swims
    Votează
    №1
      Handlebars
    Dua Lipa
    Votează
    №2
      Back To Me
    The Marías
    Votează
    №2
      Hello Love
    Benson Boone
    Votează
    №3
      Ride or Die
    Jeff Satur
    Votează
    №4
      Azizam
    Ed Sheeran
    Votează
    №5
      Twilight zone
    Ariana Grande
    Votează
    №6
      Feelslikeimfallinginlove
    Coldplay
    Votează
    №7
      Butterflies
    Ray Dalton
    Votează
    №8
      Days
    Mother Mother
    Votează
    №9
      The Weekend
    Leony feat. Imran
    Votează
    №10
      Garden Of Eden
    Lady Gaga
    Votează
    New songs
    Top
    «Alo, Aquarelle!» tel. 022 223-113
    De luni pîna vineri
    Numărul scurt pentru
    SMS - 9070
    cuvinte sincere pentru oameni dragi!